| Japonia | |
| Deviză: Nu are | |
| Imn naţional: Kimi ga yo | |
 |
|
| Capitală | Tokyo 35°41' N, 139°46' E |
| Oraş principal | Tokyo |
| Limba oficială | Japoneza |
| Sistem politic | Monarhie constituţională |
| - Împărat | Akihito |
| - Prim-ministru | Taro Aso |
| Independenţă | - |
| Suprafaţă | |
| - Total | 377.835 km² (Locul 60) |
| - Apa (%) | 0,8% |
| Populaţie | |
| - {{{an}}} | 127.417.244 (în 2005) loc. (Locul 10) |
| - Densitate | 337/km² loc./km² ({{{Densitate-loc}}}) |
| PIB | {{{PIB_PPC_an}}} |
| - Total | $3800 miliarde (Locul 3º) |
| - Per capita | $29.906 |
| Monedă | Yenul japonez (JPY, ¥) |
| Fus orar | UTC+9 |
| Zi naţională | {{{Zi-naţională}}} |
| Domeniu Internet | .jp |
| Prefix telefonic | +81 |
Japonia (în japoneză 日本, se citeşte Nippon sau Nihon, sens literal: originea soarelui) este o ţară din Asia de Est, situată pe un lanţ de insule aflate între Oceanul Pacific şi Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeană. Denumirea oficială este 日本国 Nipponkoku, textual ţara de la originea soarelui. Este cunoscută în româneşte şi sub numele de Ţara Soarelui Răsare. Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit insulele principale, precum şi o multitudine de insule mici (peste 5000).
Cuprins |
Japonia este localizată în Asia de Est, în nordul Oceanului Pacific, fiind formată din 4 insule importante, ce reprezintă un procent de aproximativ 95% din teritoriul Japoniei: Honshu, Hokkaido, Kyushu şi Shikoku, plus numeroase insule mici. Insulele nipone sunt formate la îmbinarea plăcilor tectonice: placa Pacificului şi placa Filipinelor se scufundă sub placa Euroasiatică din vest. Japonia este situată deasupra zonei de scufundare, pe placa Euroasiatică. La îmbinarea plăcilor tectonice crusta pământului este instabilă, ceea ce explică numărul mare de vulcani activi din Japonia precum şi numărul mare de cutremure. Cu toate acestea, se susţine că aceste lucruri contribuie la frumuseţea peisajului din Japonia. Izvoarele termale sunt larg răspândite, atât în zonele de munte, cât şi în apropierea zonelor de ţărm. Totuşi, lava şi cenuşa rezultate în urma erupţiilor vulcanilor au avut, de-a lungul timpului, efecte dezastruoase asupra populaţiilor care trăiesc în zona apropiată vulcanilor activi.In Japonia se afla 200 de vulcani, dintre care 50 sunt activi.In aceasta tara au loc 4-5 cutremure zilnic.
Conform legendelor şi documentelor japoneze, Ţara Soarelui Răsare are o istorie de aproximativ două milenii şi jumătate. Pe teritoriul actual al Japoniei au trăit oameni încă din paleolitic şi neolitic. Există un consens aproape unanim că poporul ainu, de origine necunoscută (unii oameni de ştiinţă cred că ar proveni din marea grupare indo-europeană,[necesită citare], alţii că ar fi înrudiţi cu aborigenii din Australia), a locuit din cele mai vechi timpuri în insulele arhipelagului nipon, iar japonezii sunt rezultatul amestecului dintre aceştia şi diferite populaţii malaeziene, provenite din insulele Pacificului, din Sud, cât şi a unor rase mongoloide venite de pe continentul asiatic, din Coreea, China sau Mongolia.
În secolul al V-lea î.e.n. s-au constituit mici unităţi statale în insula Kyushu şi în regiunea Kinki (Kyoto-Osaka). Pe la mijlocul sec al VI-lea e.n. începe să se exercite influenţa chineză asupra Japoniei, atât în organizarea statului şi a societăţii, cât şi în domeniul artelor şi modului de viaţă. Specialiştii japonezi susţin că istoria culturală propriu-zisă a Japoniei a început odată cu preluarea valorilor spirituale din China - filozofia budistă, diverse arte şi motive artistice -, pe care japonezii le-au adaptat, impregnându-le cu spiritul local şi dându-le strălucire de-a lungul secolelor.
Istoria modernă a Japoniei începe cu epoca Meiji (1867-1921), când are loc restaurarea puterii imperiale. Edo primeşte numele de Tokyo şi devine capitala statului. Are loc o puternică dezvoltare a economiei, o perioadă de modernizare, depăşind rapid structurile feudale. Devine un stat capitalist dezvoltat, care, pe plan extern, promovează o politică expansionistă, ce marchează trecerea la imperialism. Japonia poartă războaie cu China (1894-1895) şi cu Rusia ţaristă (1904-1905). După instituirea protectoratului asupra Coreei (1905), Japonia o anexează în 1910.
În Primul Război Mondial (1914-1918) Japonia participă alături de puterile Antantei. Economia continuă să se dezvolte în ritm accelerat, concomitent cu pregătirile pentru război. În 1931 Japonia ocupă Manciuria, iar în 1937 declanşează războiul pentru cucerirea Chinei. Însă aventura militaristă a Japoniei, care a suferit pentru prima dată în lume efectele dezastruoase ale exploziilor atomice la Hiroshima şi Nagasaki, a avut ca deznodământ capitularea necondiţionată la 2 septembrie 1945.
Energiile concentrate spre refacerea întregii ţări şi dezvoltarea susţinută a economiei au permis Japoniei să devină o putere economică de o importanţă recunoscută, cu o intensă viaţă culturală.
Sărbătoarea naţională a Japoniei este 23 decembrie, ziua de naştere a împăratului Akihito, născut în 1933.
În studiile academice, Japonia este, în general, considerată o monarhie constituţională, bazată în mare parte pe sistemul britanic şi având puternice influenţe ale unor ţări din Europa continentală legea civilă, cum ar fi Germania şi Franţa. De exemplu, guvernul japonez a stabilit Codul Civil, Minpo, făcând referinţă la Codul Civil francez din 1896. Împreună cu modificările din al 2-lea Razboi Mondial, codul rămâne valabil chiar şi în ziua de azi în Japonia. [1]
Constituţia Japoniei specifică faptul că "cel mai înalt organism de putere în stat" este parlamentul bicameral, Dieta Japoniei. Dieta constă din Camera Reprezentanţilor (Camera inferioară sau Shūgi-in) cu 480 de locuri, aleasă prin vot popular, la fiecare patru ani sau la dizolvare, şi o Cameră a Consilierilor (Camera superioară sau Sangi-in) de 242 de locuri, ai cărei membri aleşi popular au mandate de şase ani. Există vot universal pentru adulţi (peste 20 de ani), cu vot secret pentru toate oficiile elective.
Cabinetul este compus dintr-un Prim Ministru şi miniştri de stat, şi răspunde direct Dietei. Primul Ministru trebuie să fie membru al Dietei şi este desemnat de colegii săi. Primul Ministru are puterea de a numi sau demite miniştri, majoritatea acestora fiind, obligatoriu, membri ai Dietei. Partidul Liberal Democrat (PLD) este la putere din 1955, cu excepţia unui guvern de coaliţie, format de partidele de opoziţie în 1993; cel mai mare partid de opoziţie este Partidul Democrat din Japonia, de orientare liberal-socialistă.
Casa Imperială a Japoniei este condusă de Împăratul Japoniei. Constituţia Japoniei defineşte împăratul ca "simbol al statului şi al unităţii poporului". El execută datorii ceremoniale şi nu are putere reală, nici măcar în situaţii de urgenţă. Suveranitatea este pusă în mâinile poporului japonez prin constituţie. Deşi statutul său oficial este disputat, la ocazii diplomatice, împăratul tinde să se comporte (doar dacă are susţinere publică) ca şi cum ar fi şef de stat. În 2006, Japonia este singura ţară din lume condusă de un împărat. Floarea familiei imperiale japoneze este crizantema.
Japonia este stat membru ONU şi un membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU. De asemenea, şi-a câştigat şi statutul de membru permanent al "G8 Nations" (Grupul celor Opt Naţiuni).
Clima este siberiană în nord, cu ierni aspre, şi tropicală în jumătatea sudică.
Vegetaţia se încadrează în Subregiunea floristică Chino-Japoneză. Caracteristic pentru aceasta zonă sunt pădurile temperate umede şi cele umede subtropicale. Cele temperate sunt reprezentate prin păduri de conifere, de foioase etc, iar cele subtropicale prin magnolii, bambuşi, liane, etc.
Fauna aparţine subregiunilor Euro-Siberiană şi Chino-Manciuriană (ursul japonez, maimuţa japoneză, cocoşul japonez). Diversitatea şi unicitatea peisajului arhipeleagului japonez a determinat considerarea a numeroase regiuni drept parcuri naţionale.
Japonia este o ţară insulară, fiind alcătuită din aproximativ 3000 de insule, dintre care cele mai mari (de la nord la sud) sunt: Hokkaido, Honshu, Shikoku şi Kyushu. Japonia are un relief muntos, aproximativ 80% din suprafaţă este ocupată de munţi cu vârfuri înalte, uneori depăşind 3000 metri, fiind înconjuraţi de văi adânci, care formau în trecut bariere împotriva cotropitorilor.
Administrativ, Japonia se împarte în următoarele 47 de prefecturi:
|
1. Hokkaido |
17. Ishikawa |
33. Okayama |
Prefecturile sunt, mai departe, împărţite în oraşe, capitale şi sate. Oraşele mai mari sunt împărţite în cartiere, iar porţiunea centrală din Tokyo este divizată în 23 de cartiere.
Agricultura asigură ¾ din necesităţile populaţiei în produse alimentare. Agricultura japoneză dispune de puţine terenuri arabile, care însă sunt lucrate cu multă grijă. Ramura principală este cultura plantelor. Principala cultură este orezul, care se cultivă în micile cimpii litorale, irigate, precum şi pe pantele munţilor. Datorită selecţiei, chimizării şi muncii insistente a ţăranului japonez, se obţin recolte bogate de orez la hectar. Dintre celelalte culturi, mai importante sunt: bumbacul, citricele, trestia de zahăr, tutunul, ceaiul, grîul, cartoful, sfecla de zahăr, soia şi deverse legume. Este foarte răspîndit dudul, ale cărui frunze sunt folosite la creşterea viermilor de mătase. Japonia de rînd cu China, este principalul producător de mătase naturală.
În ultimii ani se înregistrează o creştere substanţială a suprafeţelor plantate cu pomi fructiferi, caracteristici pentru yona temperată, şi citruşi.
În sectorul zootehnic preponderent se cresc bovine şi porcine. O îndeletnicire a japonezilor este pescuitul organizat în baza uneia dintre cele mai dezvoltate flote de pescuit din lume, cu un număr impresionant de porturi specializate (peste 600). Japonia ocupă locul 3 în producţia mondială de peşte după China şi Peru.
În prezent (2007), în Japonia sunt 75 de închisori .
În Japonia se află cea mai mare zonă urbană din lume. Conform statisticilor publicate de ONU, aglomerarea metropolitană din jurul capitalei nipone se află pe primul loc în lume ca număr de locuitori, începând din anii 1950, şi se preconizează că va ocupa acest loc şi în deceniile următoare. În anul 2005 zona metropolitană Tokyo avea aproximativ 35 de milioane de locuitori, depăşind zonele Ciudad de México şi New York, amândouă cu aproximativ 19 milioane de locuitori.[1]
Principalele religii din Japonia sunt Budismul şi Şintoismul. Totuşi, majoritatea japonezilor nu sunt adepţii unei singure religii, ci încorporează în viaţa lor de zi cu zi caracteristici din ambele religii, într-un proces numit sincretism. Învăţăturile budiste şi şintoiste sunt adânc încorporate în viaţa zilnică din Japonia, deşi japonezii pot să nu îşi dea seama de acest lucru. În general, este dificil pentru cei necunoscători să separe religia "adevărată" japoneză de superstiţiile şi ritualurile de zi cu zi, iar majoritatea japonezilor nu îşi pun problema să le separe.
Sistemul educaţiei obligatorii a fost introdus în Japonia în anul 1872, ca rezultat al restaurării Meiji. Din 1947, educaţia obligatorie constă în şcoala primară şi gimnaziul, care durează 9 ani, (de la vârsta de 6 la 15 ani). Aproape toţi copiii îşi continuă educaţia la un liceu, care durează trei ani, iar 96% din absolvenţii de liceu merg mai departe la universitate, post liceale, şcoli de meserii sau alte instituţii de învăţământ.
Limba japoneză face parte din familia limbilor aglutinante şi reflectă structura ierahică a societăţii japoneze, cu forme verbale şi cuvinte specializate în vocabule care indică statutul social al vorbitorului sau ascultătorului. Lingviştii nu au căzut de acord dacă japoneza e o limbă altaică, o rudă a limbii coreene sau o limbă izolată.
Japoneza încorporează multe elemente străine. Sistemul japonez de scrierea foloseşte caracterele chinezeşti kanji şi două seturi de silabare, pornind de la forme simplificate ale unor caractere chinezeşti. Deşi unele cuvinte sunt native, altele au fost împrumutate sau derivate din chineză. În perioada modernă, limba japoneză a împrumutat masiv cuvinte din mai multe limbi europene, din limba engleză, în special .
Cultura japoneză a evoluat foarte mult de-a lungul secolelor de la forma ei originară, cultura Jomon la un hibrid contemporan, care combină influenţe din ţări din Asia, Europa şi America.
Iniţial, China şi Coreea au avut o influenţă puternică asupra dezvoltării culturii Yayoi începând cu anul 300 Î.H. şi culminând cu introducerea culturilor de orez, ceremonialului funerar, a olăritului, picturii, scrisului, poeziei, etichetei de curte, a limbii chineze scrise şi a budismului Mahayana până în secolul VII A.D.
În lunga ei eră medievală, Japonia şi-a dezvoltat o cultură unică, printr-o diversificare treptată a tuturor artelor: (ikebana, origami, ukiyo-e), meşteşuguri (păpuşi, articole lăcuite, oale), dans tradiţional, teatrul kabuki, No, bunraku, rakugo), tradiţii diverse ( onsen, sento, ceremonia ceaiului, arhitectură, grădini, săbii), şi bucătărie.
vezi şi articolul Festivaluri tradiţionale japoneze vezi şi articolul Literatura japoneză
Odată cu mijlocul secolului al XIX-lea au început să prevaleze influenţele vestice, cea americană devenind dominantă după cel de-al Doilea Război Mondial (1945). Aceste influenţe sunt vizibile în cultura populară japoneză contemporană, care combină influenţele asiatice, europene şi, începând cu 1950, americane. Deopotrivă, în ţară sau în străinătate, japonezii au cucerit recunoaşterea internaţională în domeniul modei, cinematografiei, literaturii, al programelor de televiziune, al jocurilor video sau pe computer, dar şi al muzicii. De asemenea, japonezii sunt recunoscuţi ca cei mai mari cheltuitori din lume pe bunuri de lux.
Definiţii din Wiktionary
Manuale de la Wikimanuale
Citate de la Wikicitat
Texte sursă de la Wikisursă
Imagini şi media de la Commons
Ştiri de la Wikiştiri
