Limbile romanice sunt limbile derivate din limba latină populară (vulgară) după căderea Imperiului Roman. Ele formează împreună cu limba latină şi alte limbi contemporane acesteia familia de limbi italice. Limba latină însăşi nu este clasificată ca limbă romanică.
De la vest la est, variantele (dialectele) limbilor romanice formează un continuum, astfel că limbile apropiate geografic au şi caracteristici comune. Limbile portugheză, franceză şi română sunt cele trei extreme ale limbilor romanice. Limba sardă a păstrat cel mai bine caracteristicile limbii latine, datorită izolării sale.
Din punct de vedere istoric, prima ruptură a fost între limba sardă şi restul. Următoarea a fost între limba română în est şi celelalte în vest. A treia separare majoră a fost între limba italiană şi grupul galo-iberian.
Cuprins |
Conform studiului efectuat de Mario Pei în 1949, care compară gradul de evoluţie al limbilor faţă de limba din care provin, iată aici coeficientul de evoluţie pentru limbile romanice în comparaţie cu limba latină:
Teritoriul pe care se vorbesc astăzi limbi romanice nu coincide cu cel al Imperiului Roman. Au fost pierdute pentru romanitate mai multe zone (Panonia, Dalmaţia, Thracia, Grecia, Moesiile, Britania, Germania, Africa de nord). Acestea poartă numele de Romania Submersa („scufundată“) şi mai păstrează uneori forme ale romanităţii în toponimie şi vocabular.
SIL International a alcătuit pentru limbile romanice clasificarea de mai jos.
Următoarele limbi creole s-au format având la bază limbi romanice. Se indică locul unde se vorbesc aceste limbi.
